Deși fac parte din echipa USR Suceava de puțin timp, sunt încântat să realizez că am ajuns într-un grup de oameni care apreciază curățenia morală, competența, meritocrația, onestitatea, trăsături care pot fi o bază solidă pentru o construcție importantă. Valorile USR se confundă în cea mai mare parte cu propriile mele valori. Aici am găsit tineri educați, politicoși, agreabili și cu adevărat dornici să schimbe lucrurile în bine.
În educația și cariera mea nu am sărit nici o etapă. Am absolvit specialitatea Mașini-Unelte a Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași, am ocupat funcția de inginer proiectant în cadrul Intreprinderii de Mașini Unelte Suceava. Din 1983 până în 1999 am fost rând pe rând director tehnic, director comercial și manager al SC Rulmenți SA Suceava, coordonând o echipă de peste 1700 de angajați. În 1999 am emigrat în Germania unde am manageriat departamentul de proiecte al unei firme cu 16.000 de angajați. În anul 2008 m-am relocat în Statele Unite ale Americii unde am ocupat funcția de vicepreședinte al BSC of Pennsylvania Pittsburgh.
Pe parcursul vieții nu am fost niciodată condamnat sau inculpat, atât în România cât și în afara țării. În activitatea profesională nu am deținut niciodată vreo funcție publică și nici nu am colaborat în vreun fel cu fostele structuri de Securitate ale regimului Comunist din România.
M-am intors în România în 2018. Deși o parte din familia mea a rămas acolo, vreau să le ofer încrederea ca se pot întoarce în țară.
Actualmente sunt asociat majoritar la SC Versicherung Group SRL și Director de Operații la Bearing Service Company of Serbia, firme care nu au servit în nici un fel vreo entitate publică a Statului Român.
Pagina de internet a partidului este deschisă de o chemare, de un îndemn la susținere. Consider că am răspuns acestui mesaj și am venit să-mi ofer ajutorul. Doresc să-mi pun la dispoziția voastră toate calitățile și experiența pe care am dobândit-o de-a lungul timpului. Cu siguranță că și eu am lucruri de învățat de la voi. Peste tot unde am fost am învățat, sunt dependent de asta. Mai mult decât atât, lumea se află într-o continuă schimbare și evoluție, trebuie să fii mereu dispus să accepți schimbările, să te adaptezi și să evoluezi. Cred că aici este locul unde tinerețea și experiența își dau mana. Nu mai avem la dispoziție încă 30 de ani să găsim drumul corect. Am mare încredere în avântul vostru, însă va rog sa nu ignorați nici experiența mea de 40 de ani.
Acesta este mesajul meu către voi la acest nou început de drum, vă mulțumesc că m-ați ascultat și vă asigur că veți găsi în mine o persoană deschisă și dornică să-și ofere necondiționat ajutorul și susținerea.